Iubirea este iubire… si atat

Noi alegem sa fim crestini pentru a trai in RELIGIA IUBIRII.

Modelul nostru principal de iubire este Mantuitorul Iisus Hristos care i-a iubit pe oameni pana la jertfa personala.

Iubim noi astazi in acest fel, incat sa ne lasam pe noi pe ultimul loc sau sa suferim de dragul celuilalt?

Sa ne imaginam urmatoarea situatie: Mantuitorul Iisus Hristos este batjocorit, palmuit, scuipat, batut crunt si, in cele din urma, rastignit pe cruce. El, Dumnezeu adevarat. Aceasta calitate ii conferea puterea ca numai gandindu-se, lumea sa dispara pentru totdeauna. Dar, Iisus nu si-a aratat nici macar in ultimele momente, pline de durere, firea dumnezeiasca. El a indurat tot calvarul, toata suferinta din iubire de Dumnezeu Tatal si de oameni. El a vrut sa ne demonstreze pe tot parcursul misiunii sale ca si noi putem fi asemenea Lui, ca putem iubi atat de mult. A sti ca poti face rau celuilalt si, totusi, a alege sa nu o faci…din iubire!

Aceasta este lectia pe care Iisus Hristos o da oamenilor de pretutindeni de peste 2000 de ani.

Totul in crestinism este despre IUBIRE.

Dumnezeu ne lasa SA ALEGEM daca Il iubim sau nu; El ne iubeste, oricum.

Iisus ne invata sa il iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine si, cel mai greu test, sa ne iubim vrajmasii si sa ne rugam pentru ei.

Acestea raman provocarile crestinismului intr-o vreme in care oamenii au ajuns sa faca rau din placere, in care domnesc egoismul, orgoliul si mandria; in care doar vrem sa fim iubiti, dar sa nu oferim nimic in schimb; vremuri, in care pentru placerile si confortul nostru ne-am pus mai sus decat Dumnezeu si aproapele, transformandu-ne in “mici dumnezei de apartament”. Sau de vila, dupa caz.

Nadajduim ca Dumnezeu sa ne lumineze mintea si sa tina deschise portile inimii pentru a putea iubi si a ne lasa iubiti!

Doamne ajuta!

Advertisements

Manastirea nu e han!

Treptat, treptat lucrurile se schimba in credinta noastra si nu neaparat intr-o directie buna.

Astazi ne referim la situatia manastirilor de la noi, dar fenomene ingrijoratoare se intalnesc si in alte tari ortodoxe, inclusiv pe Sfantul Munte unde ultimile vesti sunt despre presiunile facute de Occidentul desacralizat pentru ca femeile sa aiba acces acolo.

Multe manastiri au devenit obiective turistice… si atat. Turismul religios este in floare alimentat de cele mai multe ori de credinta oamenilor intr-un Dumnezeu inteles ca tonomat de minuni. De aceea, atmosfera care a inceput sa domneasca in manastiri este din ce in ce mai permisiva cu vestimentatia, limbajul si comportamentele mirenilor care le calca pragul. Peste tot este o forfota de nedescris, fiecare fiind preocupat de implinirea “micii lui minuni”, fara nicio compasiune si dragoste pentru aproapele.

Manastirile au devenit hanuri cu biserica in mijloc.

Privind la istoria manastirii, il intalnim pe Sfantul Teodosie cel Mare, intemeietorul vietii de obste, care in jurul anului 500 d.Hr. s-a asezat in pestera din imediata apropiere a Betleemului pentru a trai retras, in rugaciune si post. Treptat i s-au alaturat si alti frati crestini, incat pana in secolul 7 vietuiau acolo in jur de 700 de frati, in mijlocul carora domnea dragostea, disciplina, vrednicia si o deosebita atmosfera duhovniceasca.

Inca de pe timpul lui Teodosie cel Mare, manastirea a fost deschisa catre oameni, catre durerile si nevoile lor spirituale, dar nu era contaminata de duhul lumesc. Oamenii care ii calcau pragul trebuiau sa respecte regulile locului si nu invers.

Dar cel mai grav, poate, este ca NU MAI GASIM DUHUL DRAGOSTEI in manastiri. Cei care ar trebui sa fie slujitorii lui Hristos, Dumnezeul bunatatii si al dragostei absolute, trantesc si pufnesc, ridica vocea la oameni si au adesea atitudini nedemne pentru haina pe care o poarta.

Nu ne dorim sa discreditam institutia manastirii, ci duhul lumesc ce a ajuns sa domneasca in ea. Asa ca, atat cat ne ingaduie rolul de oameni din lume, ne revine misiunea de a ne revizui comportamentele, de a redescoperi adevaratul spirit monahal si de a-l cauta ca suport pentru cresterea noastra duhovniceasca. Acolo unde mai este…

Doamne ajuta !

(in poza: Manastirea ortodoxa Sfantul Teodosie cel Mare din apropierea cetatii Betleem, izvor al vietii monahale)

Cine este crestin-ortodox?

Am auzit multi oameni care se autointituleaza “crestin-ortodocsi”, dar cand discuti cu ei incepi sa afli o noua versiune a Ortodoxiei : ei nu se spovedesc, nu merg la slujbe, nu se impartasesc, cel mult, mai trec pe la biserica din cand in cand sa aprinda o lumanare, nu citesc Biblia, nu tin post… si multe alte « nu-uri ».

Daca ii intrebi de ce se considera ortodocsi, raspunsul dat cu mare indignare este :  « pentru ca suntem botezati ortodocsi ! » Vrem sa clarificam in legatura cu aceste idei doua aspecte pe care le consideram importante :

1. Nu exista nicio « noua Ortodoxie », ci doar ORTODOXIA lasata noua de Sfintii Parinti, bazata pe Sfanta Scriptura, scrierile Sfintilor Parinti si Sfanta Traditie ;

2. Botezul la ortodocsi este doar O PROMISIUNE facuta de nasi in fata lui Dumnezeu ca se vor ocupa de copilul pe care il boteaza SA DEVINA un bun crestin invatandu-l rugaciuni, principiile si valorile crestinE, impartasindu-l pana la 7-8 ani (cu alta ocazie vom scrie mai multe despre Taina Botezului).

Putem spune, fara a gresi, ca un ortodox incepe sa fie acea persoana care de buna voie alege sa se spovedeasca si sa aplice in viata de zi cu zi credinta si invatatura ortodoxa.

In rest, toate celelalte « variante » ale Ortodoxiei nu sunt decat religii personale despre dumnezei personali, in realitate, constructe mintale ale oamenilor bazate pe patimi, pe interesele si dorintele lor, cel mai adesea, foarte pamantesti.

Cati se gandesc la suflet, la viata vesnica si la mantuire ? De altfel, credem ca este o intrebare buna pentru noi toti, ortodocsi sau nu.

Doamne ajuta !

Spovedania si mersul la psiholog (continuare)

Despre PSIHOTERAPIE:

  • Psihoterapia este un demers psihologic, lumesc si nu o Taina dumnezeiasca;
  • Ea aparut in epoca moderna, in lumea occidentala ca urmare a decrestinarii ei progresive,dar si a diversificarii si intensificarii problemelor sufletesti ale oamenilor;
  • Abordeaza cu precadere rezolvarea problemelor lumesti ale oamenilor si nu urmareste mantuirea lor;
  • Este preocupata cu tratarea, respectiv, optimizarea psihicului uman si a personalitatii pentru care a dezvoltat metode, tehnici si instrumente specifice de lucru;
  • Numai unele orientari psihoterapeutice recunosc existenta sufletului;
  • Este realizata de un profesionist numit “psiholog” care a absolvit facultatea de profil si care s-a specializat in una sau mai multe scoli de psihoterapie recunoscute de o institutie profesionala (ex. Colegiul Psihologilor din Romania);
  • Psihologul ofera “servicii psihologice” in baza legii, a unui contract si a pregatirii lui, persoanelor care il solicita, acestea fiind numite: “pacienti” sau “clienti”;
  • Este, in general, bazata pe teorii de factura atee sau pe valori iudaice, dat fiind ca majoritatea intemeietorilor de scoli de psihoterapie sunt evrei;
  • Relativ de curand, unii psihoterapeuti au inceput sa abordeaze fiinta umana nu numai ca entitate bio-psiho-sociala,ci si spirituala;
  • Abordarea omului ca fiinta spirituala este realizata in lumea occidentala, cat si in Romania cu precadere din perspectiva religiilor si filosofiilor orientale;
  • Exista in lumea crestin ortodoxa (ex. Rusia, Grecia) scoala de “psihoterapie ortodoxa” ce se preda in mediul universitar;
  • Si in Romania, exista psihoterapeuti ce imbina informatii utile din unele scoli clasice de psihoterapie, din domeniul cercetarii psihologice, din neurostiinte si alte domenii conexe psihologiei, cu principiile, valorile si invatatura crestin-ortodoxa;
  • Psihoterapeutul crestin-ortodox NU IMPUNE credinta sa pacientilor, ci abordeaza cu dragoste si respectand liberul arbitru al fiecarui pacient, in sufletul caruia terapeutul vede chipul lui Hristos;
  • Psihoterapeutul crestin-ortodox colaboreaza in tratarea pacientului cu alti specialisti, precum preotul duhovnic, medicul, asistentul social.
  • Scopul psihoterapiilor “clasice” nu este obtinerea unei atitudini de pocainta a pacientului fata de greselile facute si nici mantuirea sa, ci rezolvarea problemelor cotidiene;

Intr-un cadru de lucru crestin, aspectele lumesti, “orizontale” se pot corela cu cele duhovnicesti, “verticale” (privind relatia pacientului cu Dumnezeu), procesul terapeutic fiind un adjuvant al procesului mai amplu de mantuire a sufletului pacientului!

Spovedania si mersul la psiholog

Auzim uneori persoane din anturajul nostru care spun ca daca merg la psiholog, spoveditul nu mai are nici un rost.

Iata ce putem explica acestor persoane:
Spovedania si mersul la psiholog (psihoterapia) nu trebuie sa se excluda. Ambele pot fi utile oamenilor, au anumite caracteristici asemanatoare, dar si diferente de fond. Ramane sa le observati si sa le judecati fiecare dintre dumneavoastra.

Astazi, despre SPOVEDANIE (Marturisire):
– Este una din cele sapte Taine ale Bisericii Ortodoxe (Dumnezeu lucreaza in chip nevazut in sufletul omului);
– Se face in fata icoanei ce il reprezinta pe Iisus Hristos, Cel ce este prezent in duh (energetic) in acel moment, de aceea ochii de carne nu Il vad, dar ochii sufletului, da;
– Se face in prezenta preotului ce are calitatea de duhovnic;
– Preotul este un martor al marturisirii credinciosului si cel care pregateste cadrul acestui act (face molifta de dezlegare, rugaciunea, inainte de marturisire);
– Se realizeaza dupa ce crestinul a invatat Cele Zece Porunci, Fericirile si Cele Noua Porunci Bisericesti (Legea), pentru a sti ce anume nu a respectat din ele;
– Crestinul isi pregateste marturisirea cu ajutorul unui “Indrumar de spovedanie”, in speranta ca nu va omite sa aminteasca vreo greseala facuta in fata lui Dumnezeu;
Nu este o convorbire duhovniceasca, in care omul discuta cu duhovnicul oriunde in biserica si fara a sta sub epitrahil, pe diverse teme personale;
– In timpul marturisirii, omul sta in genunchi si cu sufletul deschis in fata lui Hristos, sub epitrahilul preotului unde este protejat de eventualele ispite (atacuri) ale diavolului (ex. sa ascunda un pacat, sa dea detalii care sa il ispiteasca si pe preot etc.);
– Omul traieste sentimentul POCAINTEI (al parerii de rau) pentru toate greselile facute fata de Dumnezeu si de aproapele;
– In final, duhovnicul ii da un CANON, adica o “tema pentru acasa”, nu spre pedeapsa, ci SPRE INDREPTARE, in functie de pacatele spuse, dar si de nivelul duhovnicesc al credinciosului.
– Canonul poate cuprinde rugaciuni, citirea unui acatist, metanii sau inchinaciuni, recomandarea de a participa la slujbele religioase, fapte de milostenie etc.
– DOAR LA IMPLINIREA CANONULUI (pana la urmatoarea spovedanie) PACATELE SUNT STERSE DE DUMNEZEU DIN SUFLETUL OMULUI.
– SCOPUL spovedaniei este usurarea sufletului de greutatea pacatelor, vindecarea lui si reluarea luptei de catre credincios cu sine, cu lumea si cu diavolul. Alaturi de el vor lupta Hristos si intreaga lume nevazuta de Lumina, precum si preotul duhovnic prin rugaciunile sale;
– Ea se alatura celorlalte Taine pentru atingerea SCOPUL FINAL al crestinului: MANTUIREA.

Vor urma caracteristicile Psihoterapiei.
Doamne ajuta !

Spovedania are 5 trepte

Stiati ca…

Spovedania are 5 trepte, trecute mai jos in ordinea cresterii duhovnicesti:
1. CONSTIENTIZAREA pacatelor;
2. Marturisirea pacatelor cu FAPTA;
3. Marturisirea pacatelor cu VORBA;
4. Marturisirea pacatelor cu GANDUL;
5. SMERENIA.
Atingand cea de a cincea treapta, vom fi cel mai aproape de Hristos care a zis: “Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29)
Doamne ajuta !

Sfantul este un crestin cu norma intreaga!

Calitatea de crestin nu se termina dupa ce am plecat de la biserica, de la slujbele religioase sau dupa ce am facut milostenie pentru a reintra in uitarea de Dumnezeu, in nepasarea fata de durerea aproapelui, in barfe, cleveteli- in tot duhul acestei lumi.

Bine ar fi crestinilor sa isi aminteasca ce rosteste preotul la Sfanta Liturghie:
“Si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam”,
iar noi raspundem: “Tie, Doamne.”

Dumnezeu sa ne dea puterea de a fi crestini cu norma intreaga in aceaste vremuri din urma! Amin.